Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumoasa poezia si minunata descrierea leoaicei ;)
RăspundețiȘtergereFugiti oameni buni!!!Ce faci Costele,tu esti imblanzitorul de leoaice??
RăspundețiȘtergere@ Ana Maria
RăspundețiȘtergereÎmi place la nebunie poezia!
@ fotolucian
Nu sunt îmblânzitor Lucian, eu sunt vânătorul!
;)
Suuuuuperb! Ce te mai pui ca mi-s leoaica (zodia) si-mi place Nichita de mor! Ce surpriza minunata! Iar poza... e de nota 20!!!
RăspundețiȘtergere@ Maria
RăspundețiȘtergereMulţumesc frumos!
Sunt frumoşi leii, mai ales leoaicele!
Şi poezia lui Nichita superbă!
Si ai reusit sa prinzi leoaica?
RăspundețiȘtergere@ andreea toma
RăspundețiȘtergereAm reuşit să prind o clipă din măreţia ei...
:)
Aș vrea să spun interesant dar nu cred că acesta este cuvântul pentru poezia asta.
RăspundețiȘtergere