marți, 30 martie 2010

Săptămâna patimilor

Este o săptămână în care am putea să reflectăm la ce este mai important, "moftul monden" sau viaţa, copilăria, educaţia... dar oare o să o facem?

joi, 25 martie 2010

Visurile au aripi!

Visurile visătorilor îndrăzneţi nu sunt niciodată îndeplinite, ele sunt întotdeauna depăşite. (Alfred Lord White Head)
Prietenie
Încredere
Echipă
A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva. (Constantin Brâncuşi)
Fără limite

marți, 16 martie 2010

Artă şi precizie

"Aş vrea să pot, să pot să zbor,
Să mă agăţ de câte-un nor,
Să stau acolo să plutesc,
Cu nimeni să mă întâlnesc."
                          Barbu Mădălina

sâmbătă, 13 martie 2010

Arc peste timp

"Sufletul omului n-a rămas încătuşat de pământ, când ştiinţa deschide drumul văzduhului" (Aurel Vlaicu)

Poetul Octavian Goga l-a caracterizat pe Aurel Vlaicu drept "un val de lumină, care a izbucnit din regiunile vaste ale geniului nostru popular".
Ilie Rădulescu
Ultimul nepot al lui Aurel Vlaicu
Romanian International Air Show "RoIAS 2006"
29 - 30 iulie 2006
Mihail Kogalniceanu Air Base
 Anul acesta, în 17 iunie se împlinesc 100 de ani de la efectuarea primului zbor  cu aparatul "Vlaicu I".

vineri, 5 martie 2010

Aşii cerului

Odată ce ai încercat zborul, vei păşi întotdeauna pe pământ cu ochii ridicaţi spre cer, acolo unde ai fost, şi vei dori mereu să te întorci. (Leonardo da Vinci 1452-1519)
 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
Romanian International Air Show "RoIAS 2006"
29 - 30 iulie 2006
Mihail Kogalniceanu Air Base

miercuri, 3 martie 2010

Oamenii de lângă noi 01

 
  
Voi posta în seria "Oamenii de lângă noi" pe cei care sunt sarea şi piperul vieţii noastre cotidiene, aşa cum îi văd prin obiectivul aparatului de fotografiat.