De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
Zbor - Ana Blandiana
'Visez că zbor, dar tot mai rar,
RăspundețiȘtergeremi-e susul jos când mă rotesc,
sunt tot mai greu de pământesc
ca o sfârlează de arţar
închid pleoapa – în zadar,
aripile nu îmi mai cresc :
de-atâtea nopţi îmi amintesc
visul de-a zborul, tot mai rar
de la o vreme nici măcar
nu mi se pare nefiresc
că nu am pene de icar
peste livadă să plutesc
sau din florar în cireşar :
visul de-a zborul? tot mai rar...'
D.DANILA
Salutari!
@ wind
RăspundețiȘtergereÎmi place la nebunie poezia!
Mulţumesc frumos!