miercuri, 24 noiembrie 2010

Zbor

De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
Zbor - Ana Blandiana

2 comentarii:

  1. 'Visez că zbor, dar tot mai rar,
    mi-e susul jos când mă rotesc,
    sunt tot mai greu de pământesc
    ca o sfârlează de arţar

    închid pleoapa – în zadar,
    aripile nu îmi mai cresc :
    de-atâtea nopţi îmi amintesc
    visul de-a zborul, tot mai rar

    de la o vreme nici măcar
    nu mi se pare nefiresc
    că nu am pene de icar
    peste livadă să plutesc
    sau din florar în cireşar :

    visul de-a zborul? tot mai rar...'
    D.DANILA

    Salutari!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ wind
    Îmi place la nebunie poezia!
    Mulţumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere